Armata israeliană a transmis că a lovit „peste 2.000 de ţinte teroriste” ale grupării Hezbollah în Liban în ultimele trei zile, în timp ce schimburile de tiruri transfrontaliere între mişcarea islamistă libaneză şi armata israeliană s-au intensificat.
„Am efectuat câteva sute de lovituri în Liban astăzi (n.r. – miercuri, 25 septembrie). În ultimele trei zile, am lovit peste 2.000 de ţinte teroriste” ale Hezbollah, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari.
„Avioanele de luptă au lovit 60 de ţinte teroriste aparţinând direcţiei de informaţii a Hezbollah”, a mai anunțat armata israeliană într-un comunicat, adăugând că a distrus „instrumente de colectare a informaţiilor, centre de comandă şi alte infrastructuri folosite de inamic”.
Şeful Statului Major al armatei israeliene, Herzi Halevi, le-a transmis soldaţilor, în timpul unui exerciţiu desfăşurat la frontiera de nord a ţării, să se pregătească pentru o posibilă „intrare” în Liban, unde armata israeliană şi-a intensificat loviturile în ultimele zile.
El a declarat că loviturile aeriene în Liban vor continua pentru a distruge infrastructura Hezbollah şi pentru a pregăti calea pentru o posibilă operaţiune terestră a forţelor israeliene.
„Se pot auzi avioane aici, noi atacăm toată ziua, atât pentru a pregăti zona pentru posibilitatea intrării voastre, cât şi pentru a continua loviturile împotriva Hezbollah”, s-a adresat generalul Halevi soldaţilor dintr-o unitate de blindate, potrivit unui comunicat al armatei.
Într-o înregistrare video difuzată de armată, generalul Halevi le-a spus soldaţilor că „obiectivul este foarte clar: aducerea înapoi a locuitorilor din nord în deplină siguranţă. Pentru a face asta, pregătim modul de derulare a manevrei, intrarea voastră în forţă, confruntarea cu oamenii din Hezbollah, care vor vedea ce înseamnă să fii un luptător profesionist, foarte competent şi experimentat”.
Hezbollah a lansat, miercuri, pentru prima dată, o rachetă spre Tel Aviv, care a fost interceptată de IDF. Drept răspuns, armata israeliană a efectuat noi lovituri aeriene puternice împotriva grupării islamiste din Liban, într-un moment în care comunitatea internaţională exprimă temeri în legătură cu extinderea conflictului în Orientul Mijlociu.
„Sunteţi mult mai puternici decât ei, mult mai experimentaţi decât ei, pătrundeţi în interior şi distrugeţi inamicul acolo!”, le-a spus şeful armatei israeliene trupelor sale.